IPP devine partener al programului educațional AJUNGEM MARI

admin

COMUNICAT DE PRESĂ

IPP devine partener al programului educațional AJUNGEM MARI

IPP (Instore Power Provider), liderul pieței de retail marketing, a decis la aniversarea a 15 ani de activitate să susțină cu resurse financiare și umane programul educațional AJUNGEM MARI destinat copiilor și tinerilor instituționalizați.

Programul educațional AJUNGEM MARI al Asociației Lindenfeld susține pe termen lung educația copiilor și tinerilor instituționalizați și din medii defavorizate. În cadrul acestui program, peste 1.400 de voluntari au lucrat în acest an cu peste 3.000 de copii și tineri de 7-20 de ani din centre de plasament, centre de zi, apartamente de tip familial sau din sistemul de asistență maternală, în parteneriat cu Direcţiile de Protecţie a Copilului și centre private din Bucureşti şi din 24 de judeţe.

‘În 15 ani de activitate am crescut mult și am devenit compania numărul 1 pe piața de servicii de retail marketing din România, cu o cifră de afaceri de 138 milioane RON (28 milioane EUR). De-a lungul timpului, i-am ajutat și pe alții să crească, iar acum, la aniversare, continuăm să facem același lucru. Prin susținerea Programului AJUNGEM MARI, dorim să ajutăm cât mai mulți copii să crească, să se dezvolte și să poată fi independenți în viață‘, a declarat Marian Bălan, CEO IPP.

Fondurile oferite de IPP, în valoare de 150.000 RON, sunt folosite pentru consiliere vocațională, cursuri de calificare, ateliere educative precum și pentru organizarea de excursii și petreceri pentru copii. De asemenea, angajații IPP se vor implica direct în susținerea proiectelor: vor activa ca voluntari în cadrul vizitelor de orientare profesională și al atelierelor educative pe diverse teme (educație financiară și antreprenorială, educație civică, ecologie, etc.).

‘Copiii și tinerii din sistemul de protecție socială au nevoie de afecțiune, atenție și sprijin pentru a se putea dezvolta și a avea șanse egale la o viață mai bună! Ne bucurăm că voluntarii noștri pot să îi susțină pe termen lung și că avem șansa să le fim alături, iar cu ajutorul IPP am reușit în anul 2022 să facem fericiți peste 500 de copii și tineri care au participat la ieșiri, excursii, petreceri tematice, consiliere vocațională și cursuri de calificare. Pentru anul 2023, avem în plan să susținem și mai mulți copii și tineri cu ajutorul fondurilor primite de la IPP și să le dăm o șansă la un viitor mai bun!’ a declarat Ana Cristache, General Manager AJUNGEM MARI.

În ultimii trei ani, în perioada 2020-2022, IPP a susținut și alte organizații neguvernamentale active în domeniile educației, artei și protejării sănătății, cu fonduri în valoare totală de peste 600.000 RON.

www.ipp.com.ro

IPP (INSTORE POWER PROVIDER), companie românească fondată în 2006, este lider pe piața serviciilor de retail marketing din România. Prin inovație continuă, investiții în oameni și tehnologie, IPP oferă soluții integrate de creștere a performanței în retail: reprezentare comercială, audit al punctelor de vânzare, mercantizare, logistică promoțională, training operațional și promovare robotizată la raft pentru majoritatea companiilor din domeniul bunurilor de larg consum (FMCG), precum Procter&Gamble, Heineken, Friesland, Mars, PepsiCo, Nestle, Lactalis etc. dar și din alte domenii, precum Vodafone, Samsung și Philips. Compania are peste 2.300 de angajați și este prezentă în România, Republica Moldova și Bulgaria, atât în marile lanțuri de magazine de retail cât și în comerțul tradițional și HORECA, în peste 33.000 de puncte de vânzare.